…cam asta este concluzia pe care am perceput-o atât în jurul meu cât și în bula media în care îmi pierd atenția. Un an complicat, ca niciodată am așteptat sărbătorile de iarnă. Până de curând mă declaram încurcat de această pauză, consideram că mă scoate din ritm și că îmi mută prea mult atenția către activități frivole cum ar fi căutatul de cadouri când traficul e mai lent decât un melc din Sălaj. Dar asta s-a rezolvat de la sine, traficul în Dublin a devenit groaznic pe tot parcursul anului, asta și grație unor idioți care au schimbat rutele transportului în comun și au blocat unele intersecții unde mai deunăzi mergeai relativ decent, iar acum efectiv stai la un semafor de 4-5 ori până apucă o mașină să treacă. Dar să nu deviem, am trăit 6 ani în București, nothing beats that.
În cea mai mare parte mi se datorează (ce surpriză) această complicățenie. În 2020, plină pandemie, mi-a venit geniala idee să mă re-apuc de doctoratul pe care l-am lăsat de izbeliște la Cluj, considerând că aveam pre mult timp la dispoziție. Am schimbat tema, că nu puteam călători în lipsa unui vaccin aproape obligatoriu dar și pentru faptul că tot nu există un abator relativ aproape de universitate, deși promis de prin 2014 de ăla mai mic decât Boc, proaspăt scriitor. Așa că m-am orientat către partea umană a embriologiei, ceea ce până la urmă asta fac în fiecare zi și pentru care am acces la o gamă largă de date.
Între timp jobul s-a schimbat, am devenit manager de laborator într-o perioadă complicată pentru clinică, ceea ce m-a împins să-mi fac treaba de cercetare în timpul liber. Iar timpul liber s-a rezumat de cele mai multe ori la intervalul dintre ora 3 si ora 7 dimineața, că după aia muncă, antrenamente la copii și alte activități ale supraviețuirii. Plus multe weekenduri și zile libere pe care le-am prăpădit în sluja idealului științific.
Dar măcar acum îmi pot găsi numele pe Pubmed, căci anul acesta a început cu publicarea primului studiu după mai bine de 10 ani într-un jurnal de top 10 în domeniu – https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40440798. Am mai publicat un review cuprinzător (https://abah.bioflux.com.ro/docs/2025.44-63.pdf) al modului în care evaluarea calității ovocitelor a evoluat de la aprecierea morfologică tradițională către includerea abordărilor moleculare, biochimice și computaționale, subliniind limitările metodelor clasice și potențialul strategiilor integrative, multimodale, pentru îmbunătățirea selecției embrionare în tehnicile de reproducere umană asistată.și o analiză scurtă a dependenței profilării morfokinetice în funcție de timpii de referință – https://abah.bioflux.com.ro/docs/2025.83-89.pdf
Iar anul se încheie cu un alt studiu publicat într-un jurnal de top (https://link.springer.com/article/10.1007/s10815-025-03786-x), cireașa de pe tort, smântâna de pe sarmaua crăciunistică sau chiar brăduțul din castraveți murați de pe salata de boeuf a activității de cercetare de anul acesta.
