Infertilitate, că-i mai complicată decât toate

Ce trebuie să știi despre fertilitate sau infertilitate? Răspuns corect: NIMIC. Am aflat asta în timp ce îl asistam pe conducătorul meu de doctorat la examenele cu anul IV. Eram absolut frapat că unii studenți, la 22-25 de ani, vorba aia la științele vieții, erau bîtă. Nu știau banalități ca durata ciclului menstrual, darămite chestiuni de cultură generală, sau mai rău, de specialitate. Și în atitudinea mea de ”Profu’, pică-i pe cretini!”, domnul profesor îmi mângâia pornirile radicale cu o vorbă mare: ”Mă Iulian, Ixulina nu are nevoie să știe cum se fac copiii, o să fie mult mai împlinită dacă îi face fără să știe ce și cum.”

Dar, dacă tot m-am apucat, voit și nevoit de treaba asta, să-mi dau umila părere despre in/fertilitate.

Fertilitatea este o fază tranzitorie în viața omului. Începe odată cu pubertatea și se termină la un moment dat, mai devreme sau mai târziu în funcție de noroc – a se citi în funcție de bagajul genetic modelat de către factorii de mediu. Un concept discutat mai degrabă în reproducerea animalelor de fermă, este heritabilitatea, care înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât influența geneticului asupra exprimării unui caracter. Fertilitatea se află în grupa caracterelor cu heritabilitate scăzută (≈30%), ceea ce înseamnă că mediul are o influență mult mai mare în modelarea fertilității. Alimentația, tonusul muscular, calitatea aerului, somnul, stressul, toate acestea și nu numai, cumulate, au o influență mai mare asupra fertilității decât genetica. Femeile din generația mamei sau a bunicii știu spre exemplu că înfometarea poate să determine suspendarea temporară a ciclului menstrual. Ca o comparație, respirația are o heritabilitate mare, oamenii respiră în aproximativ același ritm peste tot pe glob, chiar și în zonele poluate sau la altitudini mari, tuturor le crește ritmul când depun efort și respiră mai lent când dorm.

Dar de ce este fertilitatea atât de influențată de mediu? După cum am spus, reproducerea nu este un caracter vital pentru organism. Creierul, dacă miroase o amenințare serioasă pentru organism, vă tăia în primul rând cheltuielile ne-esențiale ca să asigure supraviețuirea individului. Ce să vezi, creierul nu e o multinațională care taie locurile de muncă și salariile pentru păstrarea sau mărirea profitului. Pe deasupra, sistemul reproductiv este unul dependent de întregul organism. Gonadele (ovarele și testiculele) au funcție dublă, produc gameți (ovocite, respectiv spermatozoizi), dar sunt și parte din sistemul endocrin. Sistemul endocrin este coordonat de Hipotalamus, iar acesta este puternic influențat de semnalele primite din exterior și de la fiecare organ în parte.  Numărul de gene implicate în crearea gameților este unul foarte mare, fiecare genă contribuie cu o părticică la procesul de formare, iar multe dintre gene sunt implicate și în alte procese decât cele legate de producerea gameților. Fiind gene multe, posibilitatea de a suferi mutații este mai mare, iar mutațiile pot să afecteze felul în care organismul răspunde la factorii de mediu, pot să blocheze un întreg proces, sau pot să nu afecteze deloc.

În esență, oricât aș încerca eu (sau alții) să fiu concis, să nu intru în detalii poate inutile, definirea fertilității sau a infertilității este o problemă complicată și comportă multe aspecte, ca să citez din clasici.

Așa că oamenii din domeniu au încercat să simplifice lucrurile și să înglobeze toate aspectele în definiții. O definiție larg răspândită a infertilității (de la OMS citire) este incapacitatea de a obține o sarcină clinică după un an sau mai mult de raporturi sexuale regulate, fără utilizarea metodelor contraceptive. Dar cum unanimitatea a fost, este și va fi doar dezideratul unor ”inumani”, această definiție nu este unanim acceptată. Unii spun că 6 luni, alții că doi ani. In unele zone arabe, femeia cu mai puțin de doi copii este considerată infertilă, asta ca să băgm și contextul social în ecuație. Robert Edwards, mamăl și tatăl reproducerii umane asistate, era de părere că un cuplu fertil închis într-o cameră va reuși să obțină o sarcină în medie o dată la patru luni.  

Unii o definesc ca o boală, alții ca o incapacitate… mă rog, asta e legată mai mult de abordarea politicilor de tratare a infertilității. Unii o împart în două tipuri, primară (dacă sarcina nu se instalează) și secundară (dacă sarcina se instalează dar nu este finalizată cu nașterea unui copil). Alții o definesc ca subfertilitate dacă ea poate fi tratată prin reporducere asistată. Orice definiție trebuie să fie suficient de încăpătoare ca să cuprindă cât mai mult, pentru cât mai mulți, dar acest lucru duce la reducerea specificității și elimină caracterul individual.

Așa că, pentru un cuplu, cea mai bună abordare este următoarea: vrem copii, dar copii nu vin? Problem!!!

Iar cum rezolvăm problema, într-un viitor episod.